logo
Beauty and Lifestyle Blog
Review

Noua gamă Farmec – Flori de orhidee

Primăvara se numără ghioceii, și razele de soare, aș zice – chiar dacă pe degetele de la o mână, așa… tot e mai bine decât sub cerul plumburiu și rece. Primăvara răsar și noile game – iar Farmec a lansat Flori de Orhidee, o gamă de îngrijire A-Z lejeră, ca o adiere.

Primul lucru în comun pe care îl am cu această gamă este movul-lila, una din cele mai stabile pasiuni cromatice ale mele, since I was 14. Dacă ești pasionată de ape micelare, te-nțeleg: pe lângă apa micelară cu acid hialuronic Gerovital H3 Evolution, apa micelară Gerovital H3 Derma+, și apa micelară hidratantă Gerovital Plant (cu mac), acum este și apa micelară cu flori de orhidee. Spre deosebire de celelalte, aceasta se adresează tenului normal/mixt.

Descrierea sa e că respectă echilibrul natural al pielii și că extractul din floare de orhidee aduce beneficii suplimentare, de hidratare și calmare. Curăță bine și are un parfum discret, este binevenită lângă cealaltă apă a mea Gerovital cu acid hialuronic, sora mai ”glamuroasă” ca aspect. Este cea mai accesibila ca preț dintre apele micelare marca Farmec, 11 lei/150 ml – aici, cea mai costisitoare fiind apa micelara Derma+, 32 lei/150 ml. Îmi place că Farmec are produse pentru toate buzunarele.

Alături de apa micelară cu flori de orhidee am crema hidratantă din aceeași gamă, cu textură lejeră și hidratare instantanee.

”Cu o textură “ca de apă”, crema se absoarbe repede în piele, restabilind echilibrul hidric natural al epidermei.
Menținerea unui nivel crescut de hidratare zi de zi întârzie apariția și adâncirea ridurilor. Aquaxyl®, ingredient hidratant de excepție, optimizează rezervele de apă din derm. Panthenol, Extract de Orhidee, stimulează capacitatea celulelor de a reține apa timp îndelungat și de a menține un nivel crescut de hidratare zi de zi. Prin asocierea principiilor active – Aquaxyl®, Glicerină, Panthenol, Extract de Orhidee, se stimulează capacitatea celulelor de a reține apa timp îndelungat. ”

Deși e destinată tenului normal, și tenul cu tendință de uscare se poate bucura de hidratarea lejeră, apoasă, nongreasy a acestei creme. Se absoarbe ușor, lasă senzație de proaspăt. 50 ml/13 lei – aici.

Poți vedea toate produsele cu orhidee dând search pe site-ul Farmec, iar dacă ai comandă minimă de 49 lei în perioada 27 februarie-5 martie, primești și-un mărțișor – detalii aici.

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)