logo
Beauty and Lifestyle Blog
Review

Cum să nu devii ”rățușca cea urâtă”

Îmi amintesc cu mare drag de zilele copilăriei mele fericite. Îmi plăcea să mi se citească povești, și, mai târziu, să citesc singură. Zille astea am făcut o analogie între ”Rațușca cea urâtă” (Dacă nu vă mai amintiți povestea, vă recomand s-o recitiți 🙂 ) și tendința ”bot de rață”.

Ei bine, în zilele noastre, și cu mijloacele de care avem parte, putem să devenim fie ”lebede”… fie să devenim niște ”rățuște” urâțele 🙂 Totul stă în moderație. Ca la orice.

A trecut mai bine de un an de când mi-am făcut mărire de buze. Acidul hialuronic este ”hidratare pe interior”, cum spune dr Radu Onoe, medic primar chirurgie estetică în Cluj. De fiecare dată, am lăsat să treacă puțin timp de la ultima injectare, ca să vedeți cum se comportă în timp. Până la urmă, cred că așa este cel mai bine, să vezi evoluția în timp – vezi și Augmentarea buzelor, după 9 luni și The refill

Cum să n-ai ”bot de rață”?

În primul rând, să îți alegi profesioniști. Ce îmi place la doctorul Onoe este că își urmează formarea estetică, și descurajează exagerările. Asta înseamnă că nu se gândește la avantajele financiare imediate, cât la ecoul pe termen lung al procedurilor exagerate. Cum ar fi să vezi o deformată pe stradă și să afli la cine a fost? Chiar dacă nu esteticianul este 100% de vină, ci creierul femeii, te-ai mai duce la el? Îmi place la dr Onoe seriozitatea și profesionalismul, care redau naturalețea (vezi aici). Astfel că, dacă dânsul spune că acidului hialuronic îi ia cam 6-7 luni să se resoarbă, recompletarea n-ar trebui să fie făcută mai repede. Și eu i-am urmat sfatul. Prin urmare, nu vei avea bot de rață dacă respecți recomandările unui medic bine intenționat! 

În al doilea rând, să îți stăpânești bine imaginea de sine. Acidul hialuronic nu umple golurile psihologice 🙂 De asemenea, obișnuința cu noua imagine poate fi un alt factor: uită-te la poze dinainte de a-ți mări buzele, și pune-le aside.

Viața cu buze pline

Viața cu buze mai pline este mai interesantă, din punctul de vedere al unui blogger de beauty. Îmi place enorm cum se văd rujurile, în special rujul roșu. Pentru cele care au buzele subțiri, puțină mărire poate avea ecou substanțial și în felul în care se aranjează, se machiază, și se simt, în general. În ce mă privește, este un plus și în plan personal, dar nu atât de mare ca în makeup! Îmi e mai mare dragul să folosesc orice fel de ruj, mai ales gloss-uri, după care nu mă dădeam în vânt înainte!

Textura buzelor e mai cărnoasă, dar omogenă, nu se simte nimic nefiresc. Sunt atât de ”ale mele”! Când se resoarbe, se resoarbe treptat și arată la fel de natural, încât numai când le compar din nou cu perioada imediată de după injectare îmi dau seama că au mai scăzut. Vă recomand cu drag și încredere!

augmentare buze

Rujuri: 1. Noutate Douglas Mattissim, 2. Lipgloss Becca Amaretto, 3. noul Pure Color Envy Estee Laudermarire buze

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)