logo
Beauty and Lifestyle Blog
Featured Outfits

Personal Style: Anti-Age Lifestyle

Știți și voi multe persoane care, atunci când slăbesc, par mai tinere. Asta pentru că kilogramele în plus dau senzația de ani în plus, îmbătrânesc. De când am scăpat de 20+ kg, mi se dă constant (mult) sub 30, și acest lucru nu poate decât să mă bucure. Am o vorbă: la mulți ani – dar să nu se vadă și să nu se simtă! 🙂

Unless nu esti skinny ereditar, lupta cu kilogramele este un exercițiu continuu de voință și echilibrare hormonală, pe care îl poți aduce la nivelul de stil de viață, astfel încât să nu te mai supere. Noi, ex-rotunjorii, avem oscilații, dar atâta timp cât ele nu depășesc 2-3 kg și ne revenim rapid după ele, nu trebuie să reprezinte o problemă. De ce oscilăm? Avem zile excepționale: nunți, botezuri, chefuri – iar excesul alimentar este mai vizibil cam la 1-2 zile după. Apoi mai este retenția hidrică – atunci când stai mult în mașină, călătorești, stai la birou și nu te miști, mai cu seamă dacă ești obișnuit să faci sport. Uneori, e o combinație de toată frumusețea între acestea două, menite să ne facă viața grea pe cântar 😀 Oboseala este un alt factor care te poate face să mănânci foarte mult. Organimsul are nevoie de compensare energetică și de liniștirea unor hormoni și producerea altora. În acest sens, o combinație relaxantă este cărnița cu pâine/paste/orez/cartofi sau mămăligă (nu fugiți repede la dulciuri!).

În cazul persoanelor slabe, avantajate ereditar, este o altă problemă: sunt obișnuite să mănânce orice, oricând (oricât, oricum), pentru că au arderi foarte bune. Până într-o zi. Odată cu anii (și mai pronunțat după menopauză), și metabolismul lor încetinește și se trezesc că nu știu cum să facă față schimbărilor de metabolism. Este mai greu pentru o persoană care nu și-a monitorizat alimentația o viață, să înceapă asta după 35-40 de ani de mâncat cum îi tună. Însă nu este imposibil, și acolo este un exercițiu de voință, pentru că, adesea, cele câteva kg pe care le pun aceste persoane nu reprezintă o motivație suficientă ca să adopte un stil de viață sănătos, însă continuă să rămână o sursă permanentă de frustrare și nemulțumire cu propriul corp.

Odată lămurită treaba cu ținutul sub control al kilogramelor, se poate lucra mai profund, pe alimentație anti-age și alimente și suplimente specifice. Despre asta, cu altă ocazie – și vă invit la o plimbare prin parc 🙂

 Outfit: Bluză & pantaloni pană Zara, de pe Atlantica, pantofi – Garkony Shop, geantă aici, colier unicat (handmade)

Hairstyle: Ioana Todoran

Styling: Ioana Bora

Foto: Amalia Talihan

dungi zara pantaloni pana (1) dungi zara pantaloni pana (2) dungi zara pantaloni pana (3) dungi zara pantaloni pana (5) dungi zara pantaloni pana (8) dungi zara pantaloni pana (7) dungi zara pantaloni pana (6) dungi zara pantaloni pana (10)dungi-zara-pantaloni-pana-11
dungi zara pantaloni pana (9)

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)

Comments (7)

  • Nu-ti dau mai mult de 20 de ani. Arati intr-un mare fel! Felicitari inca o data pentru determinare si perseverenta!

  • ViataAreGust, multumesc frumos!

  • Si eu am constatat ca la debutul premenopauzei am luat 7kg dintr-un foc….Nu am vointa si oscilez intre 68-71kg…In afara de asta problemele endocrine deregleaza tot organismul.
    Esti superba asa.Colierul acela e de mare efect!

  • Cred ca depinde cum slabesti – daca omul slabeste ca tine, adica sanatos, controlat, cu cap, cu alimentatie sanatoasa si sport, arata bine, frumos si tanar; daca omul slabeste infometandu-se si ghidandu-se dupa basme, ajunge buhait la fata, tras, palid.. bolnav. Stiu atatia oameni care parca au imbatranit slabind…

    Mie din adolescenta mi se da cu cel putin 5 ani mai putin decat am, asa ca m-am obisnuit :)) Sa avem mereu inima tanara!

  • clarra, ferice de tine! 🙂 Sa stii ca nici la mine n-a fost roz vreun an, pana s-a retras pielea. Atarna uratel pe brate, imi simteam pielea lipsita de tonus sub barbie, dar acum e perfect. Din cate am observat, dureaza cam un an sa se retraga si sa se tonifice pielea dupa slabire masiva.

  • Eh, Sigina, ai ajutat-o si tu prin sport si alimentatie de calitate, plus suplimente de calitate. Dincolo de aspectul lasat al pielii, eu vad in jurul meu oameni care tin diete drastice arata de parca ar fi bolnavi. Tie iti straluceste pielea si privirea tot timpul, si stiu sigur ca e mai mult decat efectul unui machiaj bine executat 😉

  • Love your outfit. 🙂