logo
Beauty and Lifestyle Blog
Featured Outfits

Transformarea

Sunt așezată confortabil pe fotoliul din camera unui apartament de bloc, aflat la parter. În liniștea așternută, privesc dincolo de geamul dantelat de perdea cum niște crengi pline de frunze mari și galbene împart când și când câte o frunză pe pervazul lung și larg, înfofolindu-l impecabil, într-un galben aprins. De unde stau eu, se vede delușorul din fața blocului, îmbrăcat și el în covoraș de frunze galbene. Fereastra e mai mult lată decât înaltă, dându-mi, pentru un moment, senzația ca mă uit la un LCD cu diagonală imensă, prin care văd cum toamna-și face mendrele. În vară, când mă uitam la ”tv”, era totul verde și pervazul neaglomerat. Câte o frunză cade mai departe, apoi alta mai aproape, apoi alta pe pervaz… E o zi însorită, și firișoarele de raze se înghesuie printre crengile copacului, ocupat cu croșetatul. E ca o emisiune de la tv în care vezi același peisaj, ce își schimbă culorile – atât că am mai venit, am mai plecat, de atunci, din fața sa. E show-ul toamnei, live și autentic, și eu vizionez transformarea.

1

Viața mea decurge ca de obicei. Printre care, sală. Sunt într-o perioadă în care nu mă mai monitorizez cu selfies, așa că ultima oară când m-am văzut în poze am fost șocată: am făcut talie, mi s-au transformat șoldurile, s-a bombat fundul – m-am remodelat mult în ultima vreme, fără să îmi dau seama. După pozele de mai jos, odată ajunsă acasă, m-am studiat mai atent în oglindă: m-am transformat. Știți din ce se nasc cei mai frumoși fluturi? Dintr-o omidă rotunjică 🙂 Știu că am vorbit mult de slăbire, de motivație, însă niciodată nu am vorbit de transformare. Lucrurile nu stau pe loc. Cântarul da, el se încăpățânează să stea pe loc, însă compoziția corporală s-a schimbat enorm, sunt mai tonifiată decât acum o lună, și arăt mai subțire, prind formă. După slăbire începe remodelarea adevărată. Faci anumite exerciții pentru scobirea taliei, anumite exerciții pentru ridicarea fesierilor, anumite exerciții pentru subțierea brațelor.

Zilele astea am realizat că efectiv pot să fac orice din mine, și la modul natural, sănătos. Încet-încet, transform formatul corporal tip ”măr” în ”clepsidră”. E interesant, nu-i așa? Ai picioare groase? Subțiază-le. Ai șolduri prea voluminoase? Îngustează-le. N-ai talie? Fă-ți. E absolut senzațional sentimentul când vezi că poți.

rochie neagra (1) rochie neagra (2) rochie neagra (3) rochie neagra (4) rochie neagra (5) rochie neagra (6) rochie neagra (7) rochie neagra (8)
rochie neagra (10)
rochie neagra (11) rochie neagra (12)

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)

Comments (5)

  • In pozele astea porti extensiile?

  • Ella, yep

  • Intr-adevar, o schimbare enorma! Arati superb! Mi-as dori sa am si eu timpul necesar si mai ales motivatia pentru a-mi modela corpul, insa am un job atat de stresant si obositor, incat este imposibil sa ajung si la sala (mai ales ca fac naveta zi de zi la munca si sunt ceva km). In aceasta situatie, tu ce ai recomanda? Pun pariu ca sunt o multime de femei carora nu le mai ajunge timpul sa se ocupe de corpul lor, care apeleaza la infometare ca singura solutie de slabit 🙁

  • aly, ar exista ca solutie un plan alimentar in functie de consumul tau, sedentar.. in principal. dar trebuie discutat. apoi la serviciu exista modalitati de a rupe sedentarismul, dar si aici trebuie vorbit. ceva-ceva se poate face

  • Aly, ai vazut acea banda de alergare- birou? :)) e senzationala.
    Uite: https://encrypted-tbn1.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcRFz43o-obOpOilpKVQRa61hSsVh5ji1nnsPNdGTT-OEH4_w4GB
    Si mie mi se tot imputineaza timpul si ma gandeam ca in eventualitatea in care nu voi mai avea timp de sala, cumparam un Xbox Kinect si facem gimnastica in familie :))