logo
Beauty and Lifestyle Blog
Featured Review

Ședința de bronzare organică la Centrul de Frumusețe Farmec

Ultimele zile caniculare au fost exact așa cum trebuie să fie o vară și am profitat și eu, în sfârșit, fără treabă pe cap, care să mă țină în fața calculatorului. O căldură de aceea care nu te lasă să faci nimic, decât să lenevești lângă un fresh cu gheață și care te împinge spre cea mai apropiată piscină sau pe o plajă aurie, ocrotită de briza mării. Totuși, pentru o piele ”aristocrată” ca a mea, adică foarte albă, o săptămână de soare nu ar ajunge să mă bronzez decât dacă m-aș expune zilnic.

centrul farmec

Cea mai sănătoasă alternativă de a obține un bronz rapid și frumos este autobronzarea, de aceea m-am bucurat când am primit Gerovital Sun. Am auzit numai laude despre autobronzantul Gerovital, și abia aștept să îl încerc. Dar până acolo, am trecut pe la o ședință bronzare organică, a doua variantă de bronzare rapidă și sigură. Față de prima mea experiență, de acum doi ani și ceva, bronzarea organică la Centrul de Frumusețe Farmec a fost o experiență elegantă, stilată și bine mirositoare.

Pregătirea de bronzare organică

Înainte de bronzarea organică, pielea trebuie pregătită, adică trebuie îndepărtat stratul de celule moarte, pentru a nu crea pete pigmentare și hidratată, pentru ca bronzul să prindă uniform. Cu o seară înainte, mi-am preparat un gommage homemade din făină de mălai, zahăr brun și ulei de măsline, cu care mi-am masat pielea, insistând pe zona genunchilor și coatelor. Desigur, înainte de gommage pielea trebuie ”înmuiată”, pentru ca peelingul mecanic să fie mai eficient. Am rămas cu o piele incredibil de fină, așa că trebuie să fac asta ceva mai des… Apoi m-am hidratat cu crema de corp, iar dimineața am făcut duș fără să mă mai dau cu nicio cremă.

Bronzare organică la Farmec

La Centrul de Frumusete Farmec mă aștepta Corina, în aceeași ambianță extrem de feminină și la fel de plăcută, cum o știam. Totul a decurs curat și elegant, iar pielea mea s-a delectat cu o infuzie Cappuccino, prin pulverizare, din cap până în picioare. Mi-a plăcut mirosul delicios de cafea cu lapte, care încă persistă pe mine, amestecat cu propriul meu miros. Bronzul organic se vede imediat, dar atinge pigmentarea maximă după 8 ore de acțiune. În acest timp, e bine să evitați să transpirați/faceți duș sau hainele prea strâmte. Bronzul se duce treptat cu fiecare duș și, dacă nu folosiți burete de baie abraziv, se va duce uniform.

bronzare organica

Eu vă recomand cu drag să încercați bronzarea organică, mai cu seamă dacă aveți o ocazie – mergeți măcar cu două zile înainte, ca să nu fie nici prea intens pe când aveți evenimentul. Mai multe detalii găsiți aici, pe site-ul Centrului de Frumusețe Farmec, unde e și nr de contact și puteți pune întrebări personal.

UPDATE: am uitat ceva important!!!! O ședință de bronz organic costă 45 lei doar cu codul #sigina. Spuneți codul și aveți reducerea. 

Așa arată bronzul meu la lumină naturală

 

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)

Comments (3)