Lifestyle

Îngrijire cu uleiul bio vs. non-bio

Mă refer aici la uleiurile presate la rece, multe de uz alimentar, care sunt folosite şi în scop cosmetic. Ele sunt de multe, multe feluri, eu personal am folosit până acum doar uleiurile de măsline, de germeni de grâu şi de ricin, între care, cel mai mult, uleiul de măsline. Este şi cel mai popular, însă deja este întrecut de altul, care devine tot mai popular, am să vă vorbesc cu o altă ocazie de el.

Dacă ne-am educat deja să folosim în alimentaţie uleiul de măsline presat la rece şi să îl folosim în diverse acţiuni cosmetice, s-ar putea ca deja să ne fi făcut o părere despre el. De exemplu, eu foloseam mult uleiul de măsline şi pentru corp şi pentru faţă, şi pentru păr. Totuşi, tenului meu nu ii prea plăcea, îmi apăreau pete, şi nu ştiam de ce, doar e natural, presat LA RECE… până când, umblând mult pe la magazinele bio şi încercând uleiurile certificate bio, am observat că nu fac niciun fel de alergie la niciunul. Asta deoarece tot procesul de producţie, inclusiv creşterea plantei din care se face uleiul, este atent supravegheat. Nu se adaugă pesticide şi nimic chimic.

Ei, la cele necertificate organic, cum e obişnuitul ulei de măsline nerafinat din magazine, nu ştii cu ce au fost crescute. Chiar dacă crezi că uleiul e presat la rece şi bun, s-ar putea ca măslinele în sine să fi fost îngrijite chimic, iar substanţele acestea să îţi provoace alergii şi să ai impresia că nu îţi este bun uleiul. Dacă încerci uleiurile bio, care aparent sunt la fel, dar au certificare, ai să observi că nu faci niciun fel de alergie, dacă ai pielea mai sensibilă, ca mine.

Aşadar, detaliile contează. Dacă puteţi, încercaţi să vă cumpăraţi uleiurile presate la rece de la magazine naturiste, purtând certificarea bio, ca să ştiţi o treabă. În Cluj le găsiţi cu siguranţă la Casa Bio, la Coşul Verde şi la Plafar (în Polus Center şi în Iulius Mall), din câte am văzut eu. Probabil mai sunt şi în alte magazine naturiste.

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)