Lifestyle

Exfoliant facial Herbacin

Descrierea produsului spune aşa:

“Exfoliant destinat curatarii profunde a fetei, gatului si decolteului. Contine micro-granule de exfoliere speciale, îmbunatatind conturul tenului si stimuland stralucirea si prospetimea sa. Aceste granule sunt obtinute printr-un proces special din ulei natural de jojoba. Baza exfoliantului o constituie crema foarte delicata ce contine ulei de sofran. Cu extractele sale de ulei de ciulin, vitaminele A si E si extracte naturale de Aloe vera, flori de musetel si galbenele, calmeaza si hidrateaza pielea, prevenind deshidratarea. Tenul va fi catifelat, neted si pregatit pentru CREMA HIDRATANTA – HERBACIN MED.” (sursa)

Am folosit acest exfoliant, însă nu l-am cumpărat, ci am primit mostre de testare, de aceea nu vă pot pune la dispoziţie poză cu produsul, care, de altfel, se găseşte în sursa de mai sus. În general, exfoliantele se aplică pe pielea umedă. Totuşi, nu mi se pare că necesită un fond umed, acest exfoliant fiind mai lichid, iar exfolierea nu e prea eficientă dacă tenul e foarte alunecos. Eu l-aş mai folosi pe tenul direct uscat, e suficient. Se masează uşor, particulele nu sunt agresive pentru piele, nimic de spus, pare să nu aibă parfum adăugat, în afară de un uşor parfum de plante. Pielea se simte fină, proaspătă, normal, ca după gommage.

Am fost încântată că scrie că este naturală, însă ceea ce mă îngrijorează e că are parabeni. Şi nu unul, al cărei prezenţă ar fi tolerabilă, ci are trei parabeni: methyl parabel, ethyl paraben şi propyl paraben. Din păcate, scrie că are adăugat şi parfum. În general, dacă parfumurile nu provin din uleiurile esenţiale, am reţineri. Şi în ceea ce priveşte parabenii din nou am reţineri. Repet, dacă ar fi fost un singur paraben, nu ar fi fost atât de problematic. Până la o nouă formulă, mă mai gândesc dacă mai folosesc acest produs. Păcat.

Produsul are 100 ml şi costă 36 de lei, îl găsiţi în magazine naturiste.

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)

Comments (3)

  • Sigina, ce sampon imi recomanzi pentru radacini grase? am gasit vreo 5 nume, de diferite preturi dar nu stiu pe care sa-l aleg. poate ma ajuti cu vreo idee naturista:) mersi!

  • scuze ca nu vorbesc la subiect:P

  • du-te la Naturland si intreaba acolo, e vizavi de Central. e si referent medic acolo, vezi ce iti spune.