logo
Beauty and Lifestyle Blog
Lifestyle

A fi slab nu înseamnă a fi frumos (pentru el şi ea)

M-am gândit să scriu nişte rânduri şi despre asta, fiindcă mai ales la noi în zona Balcanică, este o adevărată cultură a slabului. Ba nu, atât fetele cât şi băieţii, au un şablon pe care – gândesc mulţi dintre ei – dacă nu îl ating, vai şi amar cu stima de sine şi, în consecinţă, cu viaţa lor. Vă spun drept că nu am văzut femei mai complexate ca în România. Deşi multe sunt foarte frumoase, arată grozav, se îmbolnăvesc de bulimie şi sunt anorexice, sau se îmbolnăvesc de alte boli din cauza dietelor stricte ţinute de capul lor. Bărbaţii nu se plâng atâta, însă şi la ei e o presiune destul de mare: pătrăţele pe abdomen, muschiuleţi, “că aşa le place fetelor” (mă laşi? chimia nu ţine de fizic, ci de CHIMIE, feromoni care ori sunt, ori nu sunt, nu ţin de aspectul fizic).

Aş vrea să am posibilitatea să fac un sondaj la nivel naţional bazat pe răspunsuri sincere, ca să realizeze că nu au dreptate. Nici ele, nici ei. Cei mai marcaţi de dorinţa de a intra în aceste şabloane sunt tinerii până când ajung să se coacă la minte şi să înceapă să gândească.

În Spania şi în general în occident nu există această cultură a slabului care există la noi, femeile sunt mult mai relaxate deşi se aranjeaza şi le place să arate bine, bărbaţii nu sunt atât de îngustaţi să ceară femeilor ce nu se poate, cum se întâmplă la noi şi acesta este un motiv pentru care viaţa la ei este mult mai frumoasă.

Când le-am spus că mă apuc de sală, din partea occidentală am auzit doar că nu am nevoie şi că arăt foarte bine, aici însă am auzit destul de des “hm, da, ai putea să mai dai jos puţin”.  Cunosc extrem de bine ambele culturi şi vă spun sincer, romanii şi balcanicii în general, sunt bolnavi de dorinţa de a fi slabi. Dacă nu te încadrezi în şabloanele promovate de media… ntz, nu eşti bun de luat în seamă. Eşti marginalizat, că deh, nu te uiţi cum arăţi? Bineînţeles, după cum unii mă cunoaşteţi, stima mea de sine nu urcă sau coboară în funcţie de aprecierile celorlalţi, iar ce fac pentru fizicul meu nu fac niciodată din cauza stimulilor externi.

Trăim într-un mediu foarte toxic pentru stima de sine, am prietene şi cunoştinţe care arată grozav, însă oricât li s-ar spune asta, nu se simt aşa. Îşi inoculează o imagine ideală pe care şi-ar dori să o aibă, nu mai văd nimic din ce au şi nu se iubesc, nu se acceptă. Unele slăbesc atât de tare încât arată de-a dreptul urât (aş da şi nume, da ele nu intra pe net şi mi-e cumva). Se duc rotunjimile care dau dulceaţa feţei, rotunjimile care fac o fată sexy şi aşa urâte cum sunt, sunt mulţumite. Se simt în sfârşit frumoase. Deşi sunt mulţi care şuşotesc susţinând contrariul. Bărbaţii abuzează de sală, de hormoni şi de suplimentele pe care le iau pentru “a arăta bine”, ca în final să arate ca nişte gorile scârboase, cu un  fizic impresionant pentru “femelele din aceea şi specie” şi cu creierul atrofiat de atâtea produse de creştere de masă musculară.

Ei bine, acestea sunt extremele din ce în ce mai întâlnite pe plaiurile noastre. Uităm că cele/cei de la TV din asta trăiesc, de aceea trebuie să arate într-un anumit fel. Uităm că frumuseţea cea mai răpitoare este farmecul personal, cu felul în care suntem şi arătăm fiecare. Cum ar fi ca toate femeile să arate ca Pam Anderson, cu culori de păr diferite doar şi toţi bărbaţii ca Schwartzenegger&Brad Pitt? Ar fi de-a dreptul plictisitor. Fiecare are ceva ce poate fi scos în evidenţă, fizic vorbind acum, iar asta nu are nicio legătură cu faptul de a fi slab. Poţi să arăţi foarte bine şi cu câteva kilograme în plus. Atitudinea face totul. O femeie frumoasa, care arată ca un model şi fără încredere în ea, nu va atrage niciodată ca o femeie mai rotundă, cu forme, cu multă încredere în ea şi cu atitudine. Pentru că ce simţim se vede pe faţă şi se transmite vibraţional către ceilalţi!

Exclud aici cazurile de necesitate normală de slăbit, unde este în joc sănătatea şi alte cazuri motivate pentru a face asta. Vorbesc despre exagerarea din această direcţie şi despre judecata iraţională a tinerilor mai ales, cu privire la aceasta.

A fi frumos e un fel de a fi a fiecăruia, nu trebuie să fii în niciun alt fel, decât ca tine. Atunci vei avea ce crezi tu acum că vei obţine numai cu ce ai vrea să ai şi nu ai.

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)

Comments (20)

  • in Austria nu s-ar fi uitat nici naiba la mine, toata lumea imi ziceau ca sunt schiloada. bine, lor chiar le plac fetele grasane-grasane 🙂
    cat de spre barbati, parerea mea http://www.hotcity.ro/la-cine-tinem/imi-plac-barbatii-cu-burtica

  • hehe, asa si in spania, pentru ei sunt perfecta, sa vezi cum disparea fostul meu prieten sa imi ia ceva de la bar intr-o discoteca, ma gasea cu un ciorchine de tipi in jur chemandu-ma la o cafea 🙂 la noi lumea e nebuna si ii inebuneste si pe aia cat de cat sanatosi la cap! aud de la prietene (pe care am pretentia cale selectez conform cu personalitatea mea) “apoi eu traiesc in Romania, nu in occident, si tre sa fiu la standardele de aici!”. Si tre sa mentionez inca o data, eu is cea mai rotunda din cercul meu de prieteni si daca as arata ca ele, as fi de 100 de ori mai besti, da decat sa fiu cu psihicul asa la pamant, mai bine cum sunt eu, ca sunt almost perfect 😀 😀 hehe
    mie imi plac barbatii sa aiba ceva-ul ala, nu tre sa fie frumosi, nu tre sa arate iesit din comun, o singura cerinta am, SA NU FIE USCATI si sa nu fie mai mici de inaltime ca mine 😀

  • atitudinea conteaza! daca tu ca femeie te respecti si ai incredere in fortele si capacitatile tale si cei din jurul tau te vor privi la fel, iar intr-un cerc de prieteni cele cateva kile in plus nu vor avea nici o valoare

  • si io ce tot incerc sa zic aci 🙂 cred ca cele vizate aud asta ca o muzicuta da nu percuteaza. da ma rog, fiecare cu ale ei, ma bucur ca si Cori sta bine cu stima de sine 😀

  • “Trăim într-un mediu foarte toxic pentru stima de sine, am prietene şi cunoştinţe care arată grozav, însă oricât li s-ar spune asta, nu se simt aşa. Îşi inoculează o imagine ideală pe care şi-ar dori să o aibă, nu mai văd nimic din ce au şi nu se iubesc, nu se acceptă.”…oare despre ce prietena e vb, eu recunosc… :)…ca am slabit mult, f mult, am avut 69 vara trecuta, si acum am 59 kg, la 1,74 si recunosc ca stima mea urca si coboara in fct de kg, intr-adevar nu mai am formele pe care le aveam, (am scazut 3 numere la sutien, si in loc de L, acum port marimea M, sau la unele articole chiar S) la fata m-am tras ff tare, nu ma mai recunosc cunoscuti care nu m-au vazut in ultimele luni…nu stiu daca e de bine sau de rau, am facut-o pt ca ma simt mai bine asa…

  • @any… Problema este ca la peste 170 cm si sub 60kg oricine arata de parca l-ar bate vantul. Ca sa te mentii acolo faci o foame vecina cu anorexia. Iar daca ai impresia, maine, ca pari grasa (nu pot intelege de ce) o tragi sa mai slabesti 5 kile. Intrebarea este cat de activ poate fi cineva cand caloriile ingerate intr-o zi sunt sub limita de subzistenta. Si daca ai impresia ca esti trasa la fatza, vezi ce culoare ai la obraz. E mult mai putin important cat de scobiti sunt obrajii, si mai mult ce culoare are pielea si mai ales buzele. Hai curaj fugi la oglinda. Iti place? Nu cumva ai preteni care te intreaba daca te simti bine? Asta nu din cauza ca ai slabit, ci pentru ca ai culoare nesanatoasa.

  • Aşa e, Radu. Unele sunt constitutional asa, dar asta nu inseamna a arata bine. Unele femei ar fi surprinse sa afle ca barbatilor nu le plac scheletele in devenire, cu doua mingi siliconate in fata si cam atat. In primul rand, la cure de slabire de acestea, irationale, are de suferit corpul. O persoana care nu se iubeste pe ea, nu se uita ca scade calciul, se rarefiaza oasele, scade magneziul, devine vlaguita, obosita, fara energie din cauza curelor.

    O persoana care nu se iubeste pe ea nu va fi multumita nici cu 40 de kile, nici cu 60 nici cu 90. Problema la genul acesta de persoane este in mintea lor, ea nu exista in realitate. Daca ti-as spune ca am mai mult de 70 de kile si am 1.70 si arat chiar bine si mai presus de toate, ma simt bine cu mine, ma crezi? Am avut si 60 de kile, am avut uneori mai putin, alteori mai mult, dar atitudinea fata de mine a fost mereu aceeasi. E o chestiune de bibilica, nu de greutate sau aparenta.

    La fel si cu frumos/urat. O urata poate sa fie atat de self confident incat sa o ia la toate pe una frumoasa ca pe o papusa barbie mai nehotarata de existenta ei pe terra.
    E o mare problema cu identitatea si cu stima de sine, care pune false probleme si imbolnaveste.

  • Ca sa nu mai vorbesc, anorexie ca anorexie, dar in timp, dezechilibrele chimice si privarea organismului de o alimentatie DIVERSIFICATA te poate duce in mormant. Si eu nu o sa am niciun fel de compasiune pentru astfel de persoane.

  • Vom monopoliza subiectul… 😀
    Legat de faptul ca o serie de domnisoare nu se simt bine in propria piele, eu unul (da sunt barbat, nu sunt gay, si am si o varsta… mai coapta) am o teorie. Donshoarele in cauza au prea mult timp. Daca principalele preocupariar fi, cariera, familia, copiii, scoala, etc (cel putin 2, la alegere) n-ar mai plange ca arata “grase”.
    Sa nu ma intelegeti gresit. Sunt femei care la 55kg si peste 160cm arata bine, pentru ca arata NORMAL. Este normal sa incerci sa te conservi, dar este normal ca pe durata a 10 ani de viata sa castigi cateva kg. De ce? Se mentine tonusul pielii (fata, brate, decolteu, funduletz… :)) ) Extremele sunt insa intotdeauna daunatoare.

    Si cu asta am incheiat. M-am enervat… ma scuzati… 😀

  • eu sunt in categoria celor uscati, si nu pentru ca vreau aceasta. Dimpotriva, as vrea mai mult.Dar ma mentin de vreo cativa ani..adica de cand ma stiu. 🙂 Si daca sunt slab nu inseamna ca sunt si perfect sanatos. Stres, stat pe scaun…..se aduna si se transforma in probleme de sanatate.

  • in primul rand e vorba de sanatate – fizica si mentala. daca esti sanatos, nu conteaza ca esti mai rotunjor sau mai slab. cand iei kile ca iti afecteaza sanatatea (cum patesc eu cu coloana), atunci merita sa faci o oarecare selectie in ce papi. pe mine ma derajeaza exagerarile si sistemul care le promoveaza.
    @marius special, lasa, ca te mai bucuri de uscatime pana pe la 40, de acolo incol o sa apara burtica, nu scapai niciunu de ea, hihih!

  • ce ma incurajezi: uscat cu burta. Cum naiba o sa arat??? 🙂

  • No, cu burta si si gras 😛

  • Draga vac65, nu am tinut, sau cel putin nu mai tin cure draconice, niciodata nu am fost cu bujori in obrajori, asa ca nu s-a modificat coloratia tegumentara,…arat ok mai slaba, ma simt mult mai bine in pielea mea si asta se vede in exterior. Da, sunt atenta ce mananc, sunt atenta ca ultima masa sa nu fie mai tarzie de orele 18.00 (ca atare nu fac foamea :)) si am grija sa mai fac si sport, nu mi s-au lasat bratele, fundul sau sanii, atat ca au scazut (asta intr-adevar nu ma incanta f tare, avand in vedere ca aveam podoaba de sani :), acum mereu ii spun unei pritene, Sigi stie, ca am sanii mult prea mici, fata de cum ii aveam). Toate astea nu pt ca nu as avea altceva de facut, am un job, care din pacate imi ocupa peste 9-10 ore pe zi 🙁 si intr-adevar nu prea am timp sa mananc. Ma simt si sanatoasa, adica nu ma doare nimic. Deci se poate si slab, sa areti bine si sanatos. Tin sa mentionez faptul ca cele 10 kg le-am dat jos in decursul a catorva luni, nu intr-o luna.

  • Good job, mi-a placut foarte mult postul tau! 🙂

  • Musumesc, Zicu 🙂 Sau Alina 😀

  • Sa zicem ca amandoi;)

  • daca la varsta ta ai peste 70 de kile la 1.70, e mult. Nu o zic eu care am 52 ci o gramada de specialisti. In sensul ca acum ai cat de cat un metabolism bun, fiind tanara. Peste 10 ani se va incetini si vei lua in greutate. Nu sunt de acord cu femeile in permanenta la dieta, dar nici cu alea de 60+ care se plang ca-s grase da nu lasa shaorma din mana. tocmai cand tii o dieta mananci fructe, mai multe legume, carnea gatita altfel. Totusi o persoana grasa nu mananca sanatos si gata! ca altfel nu ar exista excesul de garsime. Am stat pe timpul facultati cu o prietena de 80 de kile care mereu se plangea ca e grasa. Si era. Dar nu-ti zic cum gatea, se ridica uleiul de un deget deasupra mancarii cand era gata, cola nu se mai termina si manca o juma de paine la o masa. Cat despre aia din spania care-ti zic sa nu mergi la sala is niste tampiti. La sala se merge pentru ca miscare e cel mai bun lucru pe care poti sa-l faci pentru sanatatea ta. Ei nu fac sala fiindca sunt lenesi, si tot de asta au standardele pe care le au. Daca ai initiativa de a merge la sala, du-te si nu te lua nici dupa cei din ro nici dupa cei din es. , fa-o pentru sanatatea ta, nu pentru aspect.

  • unul din cele mai bune articole pe care le-am citit pe tema asta! Multor fete le-ar trebui spus ca sunt frumoase indiferent de numarul de kilograme sau cat spatiu ocupa. Atata timp cat suntem sanatosi sunt si frumosi! hai ca am facut si o rima 🙂

  • Gamine: e o idee proastă să spui că multe fete sunt frumoase indiferent de rotunjimi la un articol în care se pomeneşte de Pamela Anderson. Nu din pricina ei personal. Dar dacă le compari pe fetele de la noi cu Pamela Anderson, trebuie să realizezi ceva: ea, atunci când e admirată de publicul masculin, nu e îmbrăcată. Probabil cu ţinuta obişnuită a unei românce, care include geaca de fâş, şi ea e cam rotundă 🙂